Zona de logare

Our

Închide

Logare

Factori ce pot devalorizeaza o locuinta Home / Factori ce pot devalorizeaza o locuinta

Factori ce pot devalorizeaza o locuinta

  • Admin

  • Warning: array_key_exists() expects parameter 2 to be array, boolean given in /home/imo54tec/public_html/wp-content/themes/fullestate/content.php on line 27
    Niciun comentariu
  • 11 -Aug

Dacă vă gânditi să vă vindeti locuinta trebuie să stiti că sunt mai multi factori care influentează valoarea ei de piată. Unii dintre acestia o devalorizează sau chiar sperie potentialii cumpărători, chiar dacă vorbim despre o proprietate interesantă. Luati în considerare următorii sapte astfel de factori prezentati de Investopedia.com înainte de a vă vinde locuinta.
1. Amplasare, amplasare, amplasare
Toată lumea stie cât de importantă este amplasarea unei locuinte si cât de mult contează apropierea de magazine, servicii, scoli, grădinite, transport etc. Dar trebuie să stiti că unii cumpărători nu vor să stea lângă un aeroport sau un drum national intens circulat din cauza zgomotului.
Un alt criteriu important este cel vizual. Stâlpii de telefonie mobilă sau liniile electrice de mare tensiune pot deranja ochiul potentialului cumpărător si pot avea chiar posibile efecte negative asupra sănătătii. Spitalele din zona care sunt în curs de închidere pot fi un impediment pentru cei care sunt predispusi la boli si vor să fie aproape de un spital.
Un alt aspect important este valoarea grădinitelor, scolilor si liceelor din zonă. Dacă nu sunt prea bine văzute, locuintele din cartier vor fi ocolite de cei care au copii sau intentionează să aibă în perioada următoare si vor o educatie potrivită pentru ei.
2. S-au deteriorat lucrările de renovare
Dacă locuinta ta arată ca un cosmar do it yourself, acest lucru o va devaloriza. În general, lucrările de renovare măresc valoarea de piata a unei locuinte, dar dacă potentialul cumpărător simte că ele trebuie refăcute, sunt sanse mari ca el să îti facă o ofertă de pret mai mică decât te astepti pentru că nu se poate muta acolo până nu investeste în reamenajare.
3. Personalizarea aproape creativă
Un perete roz deschis într-o cameră albastră poate părea o idee bună pe moment, dar realitatea a demonstrat că este foarte putin probabil ca potentialului cumpărător să-i placă la fel de mult. Asta chiar dacă lucrarea tine cont de tendintele momentului din revistele de specialitate.
O altă idee nefericită este reorganizarea spatiului astfel încât să nu fie functională pentru viitorul proprietar. De exemplu, transformarea garajului într-o sală de fortă sau într-o anexă unde locuiesc bunicii, poate să fie un impediment pentru cel care vrea să aibă loc de parcare interior.
Acelasi lucru se poate spune si despre alegerile de design exagerate pentru locuinta respectivă, cum ar fi o bucătărie super utilată si dotată sau o baie îmbrăcată-n marmură într-o casă modestă. Foarte probabil, aceste investitii nu vor fi recuperate la vânzare sau chiar vor deranja anumiti potentiali cumpărători.
4. Prima impresie contează!
De aceea este foarte important aspectul exterior al casei. Este primul lucru pe care îl văd potentialii cumpărători, iar dacă exteriorul casei pare îmbătrânit sau chiar degradat, ei vor presupune că si interiorul este la fel. Cascadele, piscinele sau grădinile mari si aranjate pot speria anumiti oameni pentru că ele sunt asociate în mintea lor cu costuri ridicate de întretinere si cu bătăi de cap nedorite. Gardurile vechi si deteriorate pot micsora si ele valoarea de piată a casei, mai ales dacă ele arată ca si cum ar fi necesară înlocuirea lor. O curte curată si cu iarba tunsă va atrage atentia celor interesati asupra casei.
5. Animalele de companie au luat-o razna
Pe multi oameni nu îi deranjează achizitionarea unei locuinte unde au trăit si animale de companie, dar nimeni nu vrea să îsi aducă aminte de acest lucru continuu. Covoarele, mobila sau peretii deteriorati de animale ori un miros specific puternic vor tine la distantă potentialii cumpărători, mai ales pe aceia alergici. Mai bine mutati în altă parte animalele de companie atunci când vreti să vindeti locuinta. În plus, vă recomandăm să o curătati și să reparati eventualele stricăciuni vizibile pe care le-au făcut aceste animale în locuintă.
6. Un cartier nu prea bun
Un cartier rău famat, care iese des în evidentă pentru certuri, bătăi sau tâlhării ori unul unde locuintele arată neîngrijit pot alunga potentialii cumpărători. Chiar si casele vecinilor ornate în toate culorile sau construite în toate felurile pot face asta pentru că va fi perceput ca un cartier unde fiecare poate face orice vrea.
7. Reputatie proastă
Crime cunoscute sau chiar legende urbane asociate cu locuinta ta ori cu cartierul unde este ea amplasată pot scădea dramatic valoarea de piată a casei tale. Multi oameni nu vor să locuiască într-o casă unde simt sau stiu că s-a petrecut ceva îngrozitor. Chiar dacă nu poti controla aceste aspecte, ele afectează pretul de vânzare.

Articol preluat de imobiliare-tecuci  din: Flux Imobiliar

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.