Apartamentele nu sunt doar spații de locuire sau de vieţuire. Ele sunt puncte de observație, de perspectivă sau de trăire a unei spaţialităţi citadine. Într-un asemenea loc vederea asupra unui oraș se schimbă, poți vedea mai departe decât zidurile unei camere, iar un apartamentul poate fi locul din care natura, oraşul şi cerul nu mai lipsesc.
Apartamentul cu 2 camere despre care vorbim are 53 mp, se află la etajul 3 al unui bloc cu patru niveluri din Zona Industrială a municipiului Tecuci, şi oferă exact această perspectivă, latul, lungul, înaltul, aerul, verdele, cerul…
Poziționat la intrarea în Zona Industrială, într-o zonă apreciată pentru blocurile de confort 1 sporit, apartamentul beneficiază de o priveliște amplă și spectaculoasă asupra părții nordice a orașului, asupra văilor Tecucelului şi Bârlad și a ieșirii spre Matcă. Din fereastră, se impune silueta Liceului Agricol, una dintre clădirile reprezentative ale Tecuciului, cu arhitectură sa masivă, elegantă și expresivă, care te transpune fugar în peisajele seducătoare ale Loarei
Locuința este optimă pentru locuire, este parțial mobilată și poate fi preluată imediat. Pentru cei care își doresc un cămin personalizat, apartamentul oferă posibilitatea unei amenajări după propriul gust, pornind de la o bază solidă, o construcţie din 1980, și o încadrare funcțională.
Apartamentul dispune de toate utilitățile, centrală termică, separație la apă și gaz, parchet, finisaje cu var lavabil, tâmplărie din aluminiu, izolație exterioară și aer condiționat. Sunt condiții care asigură confortul necesar încă din prima zi, cu posibilitatea unor îmbunătățiri ulterioare care să transforme spațiul într-o locuință liniştită, plăcută și deosebită.
Poziționarea reprezintă unul dintre marile avantaje ale proprietății. În apropiere se află magazine și centre comerciale importante, precum Penny, Lidl, Profi și Kligor, două parcuri largi pentru recreere, instituții de învățământ de toate tipurile și multiple servicii de interes cotidian. Centrul orașului poate fi accesat rapid, iar legătura cu centura municipiului facilitează deplasarea spre Galați, Focșani, Bârlad, București și alte destinații importante.
Blocul beneficiază de interfon, vecini sunt liniștiți și există posibilitatea obținerii unui loc de parcare de la autoritățile locale. Prin poziție, confort și potențial, această proprietate reprezintă atât o alegere inspirată pentru locuire, cât și o oportunitate atractivă pentru investiție și închiriere.
Ca avantaj major însa aveme preţul de piaţă, cu evaluare de specialitate, şi posibilitatea de negociere directă cu proprietarul de la suma de 56.000 Euro.
Pentru orice întrebare porniţi de la un apel la numărul de telefon 0720 618 142, zilnic, între orele 8.00 şi 22.00
––––––––––//––––––––
|
|
CARACTERISTICI IMOBIL | |||||||||
| Tip imobil: | Apartament cu 2 camere | |||||||||
|
|
PROPRIETAR | |||||||||
| Amplasament: | Zona Industriala | |||||||||
| Adresă proprietate de vânzare: | 1 decembrie 1918 | |||||||||
| Carte funciară nr. | există | |||||||||
| Nr. cadastral: | există | |||||||||
| Proprietar: | Grigoraș Ovidiu | |||||||||
|
|
CONSTRUCŢIE | |||||||||
| Tip construcţie: | Apartament | |||||||||
| Materiale construcţie: | strucura de beton armat, placi prefabricate, zidarie | |||||||||
| Confort: | unu sporit | |||||||||
| Grad de finisare: | locuibil | |||||||||
| Regim înălţime: | ertajul 3 din 4 | |||||||||
| Mansardă: | ||||||||||
| Expunere: | nord | |||||||||
| An construcţie: | 1980 | |||||||||
| Stil: | rezidential | |||||||||
| Alte caracteristici: | ||||||||||
| Acoperiş: | ||||||||||
| Gard: | ||||||||||
| Curte: | ||||||||||
|
|
PLANIMETRIE | |||||||||
| Nr. camere: | 2 | |||||||||
| Hol: | 1 | |||||||||
| Living: | 1 | |||||||||
| Dormitoare: | 1 | |||||||||
| Băi: | 1 | |||||||||
| Bucătărie: | 1 | |||||||||
| Debara: | 1 | |||||||||
| Beci: | ||||||||||
| Balcon: | 1 | |||||||||
| Dresing: | ||||||||||
| Terasă: | ||||||||||
| Magazie: | ||||||||||
| Foişor: | ||||||||||
| Loc parcare: | posibil | |||||||||
| Garaj autoturism: | ||||||||||
|
|
SUPRAFAŢE ÎN MP | |||||||||
| Suprafaţă utilă: | 49,59 mp | |||||||||
| Suprafaţă construită: | 52,78 mp | |||||||||
| Suprafaţă totală: | 52,78 | |||||||||
| Front stradal: | ||||||||||
| Adâncime: | ||||||||||
|
|
FINISAJE | |||||||||
| Faţada: | decorativa | |||||||||
| Var lavabil/tapet: | lavabil | |||||||||
| Uşa exterioare: | metalica | |||||||||
| Uşi interioare: | MDF | |||||||||
| Ferestre cu geam termopan: | termopan | |||||||||
| Parchet: | da | |||||||||
| Gresie: | da | |||||||||
| Faianţă: | da | |||||||||
| Marmură: | ||||||||||
|
|
INSTALAŢII | |||||||||
| Izolaţie termică: | da | |||||||||
| Hidroizolaţie: | ||||||||||
| Încălzire sobe/calorifere/pardoseală: | centrala pe gaz | |||||||||
| Instalaţie apă: | da | |||||||||
| Canalizare: | da | |||||||||
| Instalaţie electrică: | da | |||||||||
| Curent trifazic: | ||||||||||
| Panouri solare: | ||||||||||
| Gaz metan: | da | |||||||||
|
|
DOCUMENTE | |||||||||
| Proprietari unic/moştenitori: | unic | |||||||||
| Ipoteci/litigii: | nu | |||||||||
| Intabulat: | da | |||||||||
| Certificat energetic: | da | |||||||||
| Se acceptă credit: | da | |||||||||
|
|
DOTĂRI | |||||||||
| Toate utilităţile: | da | |||||||||
| Mobilat: | da | |||||||||
| Electrocasnice: | ||||||||||
| Centrală gaze naturale: | da | |||||||||
| Centrală combustibil solid: | ||||||||||
| Sobe lemne/gaz metan: | ||||||||||
| Aer condiţionat: | da | |||||||||
| Internet: | da | |||||||||
| Interfon: | da | |||||||||
| Piscină: | ||||||||||
| Contorizare: | apa, gaz si curent electric | |||||||||
|
|
SPAŢII VERZI: | |||||||||
| Vie: | ||||||||||
| Pomi: | in perspectiva | |||||||||
| Solar: | ||||||||||
| Grădina cu flori: | ||||||||||
|
|
STRADĂ | |||||||||
| Asfaltată: | da | |||||||||
| Centru: | Zona A | |||||||||
| Vecini: Foarte buni | foarte buni | |||||||||
| Activitate: | rezidential | |||||||||
|
|
VECINĂTĂȚI | |||||||||
| Piaţa: | 15 min. | |||||||||
| Centre comerciale: | 3 min | |||||||||
| Şcoli: | 3 min | |||||||||
| Licee: | 7 min | |||||||||
| Spital: | 15 min. | |||||||||
| Mijloace transport: | in comun | |||||||||
| Văd comercial: | ||||||||||
| Alte repere: | ||||||||||

| Titlu | Preț | Stare | Tip | Suprafața | Scop | Dormitoare | Băi |
|---|