40.000  38.000 
apartament cu 3 camere si extensie in Tecuci exterior

Apartament cu 3 camere decomandat, în zona centrală Tecuci

  Apartament cu 3 camere decomandat, în zona centrală Tecuci | Un apartament cu 3 camere şi multe facilităţi la 38.000 EURO

Acest apartament este situat pe strada Aleea Vasile Alecsandri, în zonă centrală, liniştită, cu vederea spre est, foarte aproape de Penny.

Excelent pentru persoane în vârstă sau cu handicap, dar şi pentru familii cu copii, apartamentul fiind la parterul blocului şi beneficiind de o intrare separată cu terasă proprie, îngrădită, care poate fi concesionată.

Cu vedere la o alee pietonală, în zonă foarte liniştită.

Nu foarte mare şi totuşi cu 3 camere, ceea ce îl face fezabil din punct de vedere termic, atât în perioada rece, cât şi în cea caldă, ajutat şi de o izolaţie completă, pereţi exteriori şi podele.

Apartamentul are instalaţia electrică refăcută în 2006, separare şi contorizare apă şi grilaj de fier la ferestre.

Interiorul este zugrăvit cu var lavabil, pe podele este parchet laminat, iar în baie şi bucătărie beneficiază de gresie şi faianţă.

Foarte aproape de tot ceea ce însemnă zone de aprovizionare, servicii medicale, cultură şi destindere.

Se vinde nemobilat la preţul de 38.000 EURO

Apartament cu 3 camere decomandat | SPECIFICAŢII

Utilităţi

General: Curent electric, Apă, Canalizare, Gaz metan.

Încălzire: Centrală proprie pe gaz metan cu calorifere.

Finisaje

Stare interior: bună

Uşi: metalice

Ferestre: Lemn stratificat

Podele: Parchet laminat

Gresie şi faianţă în bucătărie şi baie

Izolată: pereţi exterior, pereţii de la scară şi podele

Gard: Fier sudat şi material plastic

Gratii: Da

Acoperiş: tablă ondulată

Dotări

Bucătărie: mobilată;

Contorizare: gaz, apă, electricitate.

Stradă

Asfaltată, în central oraşului.

Vecinătăţi

Piaţa: 15 minute mers pe jos;

Hotel: 10 minute de mers pe jos;

Şcoli din apropiere: Şcoală „Gheorghe Petrascu”, „Ion Petrovici”, „Dimitrie Sturză”, „Elena Doamna”

Licee din apropiere: „Calistrat Hogaş”, „Elena Caragiani”, „Spiru Haret”;

Alte urgenţe:, Policlinică 12 minute, Spital 17 minute, Farmacii, Poliţie 15 minute, Penny 5 minute, Profi şi Pic-Mic 9 minute, Primărie 10 minute, Transport public în apropiere;

Cultură: Muzeu 10 minute, Sala Spectacole 15 minute, Bibliotecă 15 minute, Parcuri.

Apartament cu 3 camere decomandat | Informaţii suplimentare

Recomandat pentru: Rezidenţial, Cabinete medicale.


Apartament cu 3 camere decomandat |  CARACTERISTICI

Tip imobil: Apartament cu 3 camere

Camere: 3

Decomandată: Da

Materiale construcţie: Structură de beton armat, cărămidă şi BCA – extinderea

Suprafaţă utilă: 52 mp

An construcţie: 1974 şi 2006 extinderea

Nivele: Parter/4

Bucătărie: 1

Băi: 1

Hol: 1

Spaţiu verde îngrădit: posibilitate concesionare

Intabulat: Da

Izolat: Da

Certificat energetic: B

Details

Preț : 40.000  38.000 
Tipul proprietații : Apartament
Felul tranzacției : Vânzare
Starea prezentă : Disponibil
Dormitoare : 1
Băi : 1
Suprafața construită : 52 mp
Oraș : Tecuci
Adresa : Aleea Vasile Alecsandri
Cod poștal : 805300
Județul : Galați
Țara : România
Property ID : 4496

Internal Structure

Camere : 3

UTILITĂȚI

Gaze
Apa curenta
Canalizare
Ferestre cu geam termopan
Centrala Gaze
Izolatie Termica

VEZI AMPLASAMENTUL PE HARTĂ

Admin
Sunt de acord ca acest site să colecteze numele, adresa de e-mail și telefonul meu.

L.G. Broker
Sunt de acord ca acest site să colecteze numele, adresa de e-mail și telefonul meu.

Compare Listings

Title Price Status Type Area Purpose Bedrooms Bathrooms
error: Conținutul este protejat !!!