Pensiune, restaurant, bar, iaz, păstrăvărie, la GHIDIGENI, Galaţi

Pensiune restaurant iaz păstrăvărie, la GHIDIGENI, Galaţi

Pentru început iată ce se vinde!

În primul rând nu se vinde o proprietate. Nu se vând nici cele cinci imobile înşiruite mai sus. Nu se vând apoi nici cinci proprietăţi într-una… Se vinde de fapt un domeniu sau, şi mai bine zis, o avuţie frumos ridicată şi cu trudă şi inteligenţă chivernisită, pe o bucată zdravănă de pământ de două pogoane, la Ghidigeni, Galaţi.

Aflată în sat Tăplau, comună Ghidigeni, pe strada Chrissoveloni, foarte aproape de istoricele domenii ale bancherului grec cu acelaşi nume, proprietatea propusă vânzării se desfăşoară pe 10.000 mp şi cuprinde o pensiune cu restaurant şi bar, ce se desfăşoară pe o suprafaţă totală de 566,7 mp. Pensiunea are parter cu terasă acoperită, un etaj, mansardă şi 2 scări de acces pe lateralele cladirii.

Construcţia este realizată din structură de beton armat şi zidărie neportantă, între anii 2000 şi 2008, şi are planşeu între parter şi etajul unu şi structură de lemn între etajul unu şi mansardă.

Clădirea aflătoare pe acest teren, denumită şi pensiune, este foarte bine întreţinută şi cu dotări care vizează reducerile de costuri pentru întreţinere şi o sustenabilitate şi o proiectare în timp foarte atent gândite.

  • În primul rând este izolată cu polistiren de 50 mm, care reduc costurile de încălzire şi de răcire. Apoi deţine tâmplărie de PVC în exterior şi de lemn în interior pentru un calificativ energetic înalt.
  • În al doilea rând este proiectată pentru un grad seismic de nivel 8, asigurând durabilitatea în timp şi o înaltă rezistenţă la factoriI de risc reprezentaţi de calamităţi naturale.
  • În al treilea rând pensiunea este acoperită cu tablă de tip LINDAB de cea mai bună calitate şi este dotată cu panouri fotovoltaice cu o putere de 20 kw, recent amplasate, care reduc complet consumul de energie electrică a proprietăţii făcând-o extrem de profitabilă în exploatare.
  • Şi nu în ultimul rând, pensiunea deţine o centrală pe lemne care completează instalaţiile de apă, de canalizare şi electrice, adică utilităţile proprietăţii, făcând-o practică, uşor accesibilă şi fezabilă.

În desfăşurare, clădirea cuprinde parterul cu bucătărie complet utilată, magazie de depozitare, un hol, două camere pentru manager şi personal şi restaurantul cu terasă acoperită. La etajul unu sunt amplasate 9 camere de primire, 5 băi şi un hol, iar la mansardă sunt alte 5 camere şi un hol de acces. Toate camerele sunt utilate, mobilate şi într-o stare perfectă pentru utilizare şi exploatare imediată.

În clădirile anexe se află spaţii de depozitare realizate din zidărie, apoi construcţii metalice sau din materiale uşoare destinate creşterii păsărilor şi animalelor domestice sau exotice şi, în sfârşit, anexele sunt completate de 5 bazine pentru creşterea diferitelor specii de peşte cu dimensiunea standard de 8/4 m. Partea specială a pensiunii se leagă de un ochi de apă, mai exact un iaz, populat cu peşte, raţe, gâşte şi lebede albe şi negre, cu o întindere de apă de circa 500 mp, care poate fi utilizat în dublu scop turistic şi de producţie.

Domeniul pe care tocmai l-am prezentat are un mare potenţial comercial în zonă, prin pensiune, închiriere spaţiu pentru evenimente, posibil spaţiu comercial sau de depozitare. De asemenea, proprietatea dispune de întreg sistemul de îngrijire şi creştere a diferitelor specii de peşte, cu o producţie profitabilă, fără necesitatea unui personal numeros şi fără o muncă extenuantă. În acest moment există doar un singur muncitor care deserveşte întreaga microfermă.

Marcăm şi faptul că Domeniul Chiţiga, aşa cum este cunoscut, are o largă recunoaştere în zonă şi este încadrat turistic prin expoziţia de animale care cuprinde diverse specii autohtone şi exotice, făcând-o comparabilă cu ZAGA-ZAGA de la Doaga-Galati.

În plus, proprietatea se pretează oricărei transformări în funcţie de ingeniozitatea, de simţul practic şi comercial sau de versatilitatea cumpărătorului care o achiziţionează, putându-se gândi şi defini aici orice posibilitate, de la spaţiu rezidenţial, la spaţiu turistic şi de agrement cu piscină şi loc de pescuit, apoi de la spaţiu comercial, la spaţiu de producţie sau spaţiu de depozitare.

Dar… Înainte de a fi ceea ce vă veţi închipui voi că poate să fie, această reşedinţă uimitoare este investită deja cu posibilitatea unor activităţi şi practici multiple, care aduc beneficii directe, incomensurabile, şi indirecte calculabile, convertibile în plus valoarea proprietăţii. Tot ceea ce cuprinde această mică moşie este evaluat la nivelul piaţă prin specialişti ANEVAR aflându-se la o valoare considerabilă şi verificabilă.

Dacă vă doriţi această frumoasă moşie, acest loc singular cu mare potenţial economic, de imagine şi recunoaştere publică, un brend adică, noi pornim strigarea de la 235.000 Euro, şi vă stăm la dispoziţie cu toate informaţiile dorite, oricând, la tel. 0720 618 142 – Agenţia Imobiliară EXTREM, Tecuci, cu zero comision la cumpărător.

––––––///–––––-

Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni
CARACTERISTICI IMOBIL
Tip imobil: pensiune, restaurant, bar, păstrăvărie, iaz
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni PROPRIETAR
Amplasament: Talpău Ghidigeni, Galați
Adresă proprietate de vânzare: str. Chrissoveloni
Carte funciară nr. da
Nr. cadastral: da
Proprietar: C. V.
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni CONSTRUCŢIE
Tip construcţie: Pensiune
Materiale construcţie: structura din beton armat și zidărie neportantă
Confort:
Grad de finisare: la cheie
Regim înălţime: parter/etaj 1/ mansardă
Mansardă: da
Expunere: est
An construcţie: 200-2008
Stil: comercial
Alte caracteristici:
Acoperiş: Lindab
Gard:
Curte: 3600 mp
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni PLANIMETRIE
Nr. camere: 16
Hol: 3
Living: restaurant cu terasă acoperită
Dormitoare: 9+5
Băi: 9
Bucătărie: 1
Debara: 1
Beci: 1
Balcon:
Dresing:
Terasă: 1
Magazie: 2
Foişor:
Loc parcare: 10
Garaj autoturism: Anexe animale și păstrăvărie
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni SUPRAFAŢE ÎN MP
Suprafaţă utilă: 566 mp
Suprafaţă construită:
Suprafaţă totală: 10.000 mp
Front stradal: 36 m
Adâncime:
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni FINISAJE
Faţada:
Var lavabil/tapet: lavabil
Uşa exterioare: PVC
Uşi interioare: lemn
Ferestre cu geam termopan: PVC
Parchet: Mozaic, gresie, dușumea
Gresie: Da
Faianţă: Da
Marmură:
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni INSTALAŢII
Izolaţie termică: 50 mm
Hidroizolaţie:
Încălzire sobe/calorifere/pardoseală: centrală proprie pe lemne
Instalaţie apă: da
Canalizare: da
Instalaţie electrică: da
Curent trifazic: da
Panouri solare: 20 Kw
Gaz metan:
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni DOCUMENTE
Proprietari unic/moştenitori: proprietari
Ipoteci/litigii: nu
Intabulat: da
Certificat energetic: da
Se acceptă credit: da
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni DOTĂRI
Toate utilităţile: da
Mobilat: da
Electrocasnice: da
Centrală gaze naturale:
Centrală combustibil solid: da
Sobe lemne/gaz metan:
Aer condiţionat: da
Internet: da
Interfon:
Piscină: iaz
Contorizare:
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni SPAŢII VERZI:
Vie:
Pomi: da
Solar:
Grădina cu flori: da
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni STRADĂ
Asfaltată: da
Centru: da
Vecini:  Foarte buni
Activitate: comercială, turistică, agrement, producție, depozitare, închiriere, cazare
Pensiune restaurant iaz păstrăvărie în Ghidigeni VECINĂTĂȚI
Piaţa:
Centre comerciale:
Şcoli:
Licee:
Spital:
Mijloace transport:
Văd comercial:
Alte repere:

Caracteristici

Tipul proprietații : Spatiu comercial
Felul tranzacției : Vânzare
Starea prezentă : Disponibil
Caracteristici
Beci
Terasă
Magazie
Loc de parcare
Garaj autoturism
Termopan
Parchet
Gresie
Faianță
Izolație termică
Instalație apă
Canalizare
Instalație electrică
Curent trifazic
Panouri solare
Proprietar unic
Intabulat
Certificat energetic
Se acceptă credit
Toate utilitățile
Mobilat
Electrocasnice
Centrală combustibil solid
Aer condiționat
Internet
Piscină
Pomi
Stradă asfaltată

Virgil Călmău - admin

24 proprietăți
Sunt de acord ca acest site să colecteze numele, adresa de e-mail și telefonul meu.

Lucia Gologan AF - Broker

7 proprietăți

    Lucian
    Online
    Caut răspunsul potrivit....
    Salut! Spune-mi ce tip de proprietate cauți în Tecuci sau în localitățile învecinate.

    Comparați Anunturi

    Titlu Preț Stare Tip Suprafața Scop Dormitoare Băi
    Exit mobile version